Zambetul Adolescentilor

Adolescentii si zambetul stralucitor

Cum isi mentin adolescentii dintii stralucitori si sanatosi?

Cea mai bună modalitate de păstrare a zâmbetului frumos şi a danturii sănătoase este de a continua şi în adolescenţă menţinerea igienei orale învăţate în copilărie. Indiferent dacă purtaţi sau nu un aparat sau dispozitiv ortodontic, sunt importante:

  • Periajul zilnic cu o pastă de dinţi fluorurată recomandată de medicul dentist, pentru îndepărtarea plăcii bacteriene. Aceasta este principală cauză a cariilor dentare şi a afecţiunilor gingivale.
  • Folosirea zilnică a aţei dentare pentru curăţarea plăcii bacteriene dintre dinţi şi de la joncţiunea mucogingivală (baza gingiei). Dacă nu îndepărtaţi zilnic placa bacteriană, se poate întări formând tartrul – o depunere dură, persistentă, de culoare gălbuie, cu aspect inestetic.
  • Limitarea consumului de dulciuri şi alimente pe bază de amidon, în special a gustărilor lipicioase.
  • Vizite la medicul dentist pentru controale de rutină detartraj şi periaj profesional.

Care sunt problemele dentare specifice adolescenţei?

  • Alimentaţia – Alimentaţia joacă un rol esenţial pentru sănătatea dinţilor. Zaharurile şi amidonul din gustări şi băuturi contribuie la acumularea plăcii bacteriene, distrugând smalţul dentar. Limitaţi consumul de gustări şi băuturi dulci – de fiecare dată când consumaţi alimente şi băuturi cu zaharuri şi amidon, dinţii sunt sub atacul continuu al acizilor timp de cel puţin 20 de minute. O dietă echilibrată conţinând alimente din cele cinci grupe poate avea o influenţă uriaşă asupra sănătăţii dinţilor. Pentru gustări, alegeţi alimentele hrănitoare ca brânza, legumele crude, iaurtul simplu sau fructele.
  • Tulburările de alimentaţie – Bulimia (episoade recurente de excese alimentare şi autoinducerea vărsăturilor) şi anorexia (frica exagerată de îngrăşare, adesea urmată de vomă) sunt probleme grave care afectează în mod direct aspectul dinţilor, prin erodarea smalţului. Medicul dentist poate corecta smalţul dentar deteriorat, însă nu poate trata tulburările de alimentaţie – acesta sunt boli cu potenţial letal care necesită un tratament psihiatric pentru ameliorarea imaginii de sine şi creşterea încrederii în sine. Dacă ştiţi că suferiţi – sau credeţi că este posibil să suferiţi – de o tulburare de alimentaţie, adresaţi-vă medicului de familie.
  • Gutierele de protecţie – Dacă practicaţi anumite sporturi, gutierele de protecţie sunt esenţiale pentru protejarea danturii. Aceste dispozitive acoperă de obicei dinţii superiori şi au scopul de a evita spargerea dinţilor, ruperea buzei şi alte răni la nivelul gurii. Dacă purtaţi un aparat ortodontic sau alt dispozitiv dentar fix (punte) pe maxilarul inferior, dentistul vă va recomanda să folosiţi o gutieră şi pentru protejarea dinţilor inferiori.
  • Fumatul – Dacă nu fumaţi şi nu mestecaţi tutun, nu vă apucaţi de acest obicei. Pe lângă alte probleme de sănătate, fumatul pătează dinţii şi gingiile, colorează tartrul acumulat pe dinţi şi provoacă o respiraţie cu miros neplăcut. Pe termen lung, tutunul de mestecat, ţigaretele şi trabucurile cresc riscul de cancer oral şi afecţiuni gingivale. Dacă totuşi sunteţi consumator de tutun, informaţi medicul de familie şi dentistul, şi nu ezitaţi să discutaţi cu aceştia despre orice probleme orale pe care le aveţi.

 Cum îmi pot albi dinţii?

  • Discromia exterioară cauzată de alimente şi tutun se atenuează prin periaj profesional complet, efectuat de un dentist sau igienist dentar. Şi utilizarea unei paste de dinţi cu efect de albire poate ajuta la diminuarea petelor de suprafaţă, între vizitele la dentist. Dacă discromia este prezentă de mulţi ani, va trebui să apelaţi la un tratament de albire profesională a dinţilor pentru a scăpa de petele exterioare persistente.
  • Discromia internă poate fi corectată prin albire, faţetare sau reconstituire coronară. Toate aceste metode sunt sigure şi eficace, însă alegerea procedurii de aplicat în cazul dvs. este la latitudinea medicului dentist, în funcţie de starea dinţilor dvs. şi de rezultatele pe care le doriţi.

Color Skin

Nav Mode

de_CH
de_DE
en_GB
fr_FR
it_IT
ro_RO