Cariile dentare

Ce sunt cariile dentare? 

Cariile dentare reprezintă distrugerea ţesutului dur al dintelui. Apariţia cariilor este influenţată de stilul nostru de viaţă – ce mâncăm, cum ne îngrijim dantura, dacă apa potabilă este fluorurată suficient şi ce pastă de dinţi folosim. Şi ereditatea joacă un rol în susceptibilitatea de formare a cariilor dentare.

Deşi cariile sunt mai frecvente la copii, şi adulţii sunt expuşi riscului. Cariile sunt de mai multe tipuri:

  • Carii coronare – tipul cel mai frecvent întâlnit, atât la copii cât şi la adulţi, localizate de obicei pe suprafaţa ocluzală sau interdentar
  • Carii radiculare – pe măsură ce înaintăm în vârstă, gingiile se retrag, lăsând rădăcina dintelui expusă. Rădăcina nefiind acoperită de smalţ, se poate caria foarte uşor
  • Cariile secundare sau recidivele de carii – se formează în jurul obturaţiilor şi coroanelor existente. Acestea sunt zone cu tendinţă de acumulare a plăcii bacteriene, ceea ce duce la formarea cariilor

Adulţii sunt expuşi în special la pericolul cariilor dacă suferă de gură uscată, o afecţiune datorată scăderii fluxului salivar. Gura uscată poate fi cauzată de anumite boli, medicamente, radioterapie şi chimioterapie, şi poate fi temporară (zile, luni) sau permanentă, în funcţie de cauză.

Cariile sunt o afecţiune gravă. Netratate, cariile pot distruge dinţii şi ţesutul moale din interiorul acestora, provocând abcese dentare, zone de infecţie la vârful rădăcinii. Dacă se formează un abces, acesta se tratează prin tratamentul de canal radicular, intervenţie chirurgicală sau extracţie dentară.

Cum aflu dacă am carii?

  • Numai medicul dentist vă poate spune sigur dacă aveţi carii. Aceasta pentru că, de multe ori o carie se dezvoltă sub suprafaţa dintelui, unde nu poate fi observată. Când consumaţi alimente bogate în carbohidraţi (zaharuri, amidon), aceştia hrănesc bacteriile din placa bacteriană, producând acizi ce atacă dintele. În timp, smalţul dentar este distrus în adâncime, dar suprafaţa rămâne intactă. După deteriorarea unei mari părţi din smalţ, suprafaţa acestuia se prăbuşeşte, formând caria.
  • Cariile se dezvoltă cel mai probabil în şanţurile suprafeţelor ocluzale ale dinţilor posteriori, în spaţiul interdentar sau sub joncţiunea mucogingivală. Indiferent de locul unde apar, cel mai bun mod de a le depista şi trata înainte de a se agrava este să mergeţi la dentist pentru controale de rutină.

Cum putem preveni apariţia cariilor dentare?

  • Prin periaj de cel puţin două ori pe zi şi folosirea zilnică a aţei dentare pentru îndepărtarea plăcii bacteriene interdentare şi de sub joncţiunea mucogingivală
  • Controale dentare de rutină. Măsuri preventive pentru a împiedica apariţia problemelor şi pentru ca problemele minore să nu devină majore
  • O dietă echilibrată, săracă în zaharuri şi amidon. Dacă totuşi consumaţi alimente cu conţinut de zaharuri şi amidon, încercaţi să o faceţi în timpul meselor şi nu între mese, pentru a limita expunerea dinţilor la acizii produşi de acestea
  • Utilizaţi produse de igienă dentară îmbogăţite cu fluor, inclusiv pastă de dinţi fluorurată
  • Asiguraţi copiilor dvs. un aport corespunzător de fluor în apa de băut. Dacă sursa dvs. de apă potabilă nu conţine fluor, medicul dentist sau pediatru poate prescrie suplimente zilnice pe bază de fluor

1

    Dinte sănătos          Carie incipienta   Carie avansata

Color Skin

Nav Mode

error: